Majorarea alocatiilor pentru copii intră în vigoare

Noile valori vor fi de de 150 lei, respectiv 300 de lei.

Alocatii majorate pentru copii, dar se primesc in Mai.

Alocatii majorate pentru copii intra în vigoare, iar plata aferentă lunii aprilie se va face în Mai.

alocatii

Alocatiile majorate pentru copii, dar se primesc în mai.

Noile valori vor fi de 150 lei, respectiv 300 de lei.

Drepturile aferente lunii aprilie se plătesc din mai”, a spus ministrul Muncii.Ordonanţa de urgenţă privind majorarea alocaţiilor copiilor a fost adoptată în februarie de Guvern, pentru a putea plăti sumele, era nevoie ca preşedintele României să promulge Legea bugetului de stat.

“Ca urmare a deciziei Parlamentului României de suplimentare a bugetului Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale cu suma de 2,13 miliarde lei, în vederea majorării alocaţiilor de stat prin Legea bugetului pe 2019, Ministerul Muncii a întocmit proiectul de Ordonanţă de Urgenţă care a fost aprobat în Guvern. 

Prin acest proiect am modificat Legea 61/1993 şi Legea 448/2006. Ordonanţa a fost adoptată dar, pentru a putea face plata alocaţiilor, avem nevoie ca domnul preşedinte să promulge legea bugetului de stat.

Totuşi, pentru a nu ajunge să fim puşi în imposibilitatea de a aplica această Ordonanţa şi pentru a nu încălca Legea finanţelor publice, am modificat Ordonanţa pe articolul II şi am spus că va intra în vigoare începând cu drepturile aferente datei de 1 a lunii următoare celei la care se promulga Legea bugetului de stat”, a explicat, în 20 februarie, Marius Budăi.

De asemenea, alocatia va fi de 300 de lei şi pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 şi 18 ani în cazul celor cu dizabilităţi.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat pe 15 martie decretul pentru promulgarea Legii bugetului de stat pe anul 2019.

În februarie 2019 au beneficiat de alocaţie de stat 3.633.782 copii.

OFERTA

Daca nu detineti Alocatii de stat pentru copii ,puteti sa apelati cu incredere la serviciile companiei ExpertConsulting.md

+373 78 110 555
Social media & sharing icons powered by UltimatelySocial