...

Mai multe progrămări pentru depunerea dosarului la cetățenie Română.

Începând cu data de 1 Octombrie 2017, numărul de locuri disponibile în vederea programării online pentru
depunerea dosarelor va fi de 400 / zi.

La depunerea dosarelor privind cetăţenia română este obligatorie prezentarea documentelor de identitate
şi de stare civilă atât în original, cât şi în copie legalizată (cu traducere în limba română legalizată /
supralegalizate / apostilate, dacă este cazul, în funcție de situația specifică articolului de lege în temeiul
căruia este formulată cererea), în cazul documentelor emise de autorităţile altor state, sau în copie simplă
în cazul documentelor emise de autoritățile române. De asemenea, nu vor fi acceptate acte laminate (plastifiate),
întrucât elementele particularizante ale documentelor originale au fost deteriorate în urma laminării.

În situația în care solicitantul nu prezintă originalul fiecărui document care se regăsește în copie
în dosarul
constituit, cererea privind cetățenia română nu va fi înregistrată de angajatul ANC,
petentul fiind îndrumat în
vederea reglementării situației și depunerea ulterioară a dosarului.

+373 78 110 555
viber

Мы в Viber

+373 781 10 555

Теперь вы можете получить консультацию, где бы вы не находились.

whatsapp

Мы в Whatsapp

+373 781 10 555

Теперь вы можете получить консультацию, где бы вы не находились.